Odovania Sărbătorii Botezului Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Odovania Sărbătorii Botezului Domnului

[2015-01-13]
Mâine, 14 ianuarie 2015, în Biserica Ortodoxă este odovania Botezului Domnului. Momentul încheie perioada de sărbătorire a Botezului Mântuitorului Hristos în râul Iordan. Despre însemnătatea acestei zile ne oferă detalii părintele Silviu Tudose, asistent la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti: "Praznicele bisericeşti din timpul anului bisericesc au o perioadă de înainte serbare şi una de după serbare. Slăvitul praznic al Botezului Domnului nu face excepţie şi are o duminică înainte, una după, o perioadă înainte de prăznuire şi până mâine o perioadă de după serbare, care se încheie cu ziua odovaniei. Odovania este un cuvânt slav care înseamnă « sfârşit », « concluzie » ".
În perioada de după serbarea Botezului Domnului şi până la odovanie, slujbele bisericeşti poartă amprenta sărbătorii, a menţionat părintele Silviu Tudose: "De fapt cântările sfinţilor prăznuiţi în această perioadă sunt împletite cu cântările închinate Botezului Domnului. În ziua de 14 ianuarie, începând de seara de la vecernie, deoarece ziua liturgică începe seara, practice se săvârşeşte din nou slujba Praznicului cu mici excepţii în rânduiala liturgică, această slujbă fiind cum spuneam o încununare, un sfârşit al praznicului respectiv. O caracteristică specială ar fi că până în ziua de 14 ianuarie credincioşii pot gusta Agheasmă mare. După ziua de 14 ianuarie se gustă Agheasmă mică. Această perioadă este perioada în care fiecare, fără binecuvântarea duhovnicului poate gusta Agheasmă mare până la odovanie".

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1584, Ultimul acces: 2026-10-11 06:43:17